România, campioana Europei la creșterea prețurilor. Datele Eurostat

România, campioana Europei la creșterea prețurilor. Datele Eurostat
Publicat: 16/05/2018, 15:19
Actualizat: 30/10/2018, 19:47

Biroul de statistică al Comisiei Europene – Eurostat – ia în calcul IAPC, astfel că în raportarea citată apare o inflație de 4,3% în aprilie 2018 în România, în loc de 5,2% cât fusese Indicele Prețurilor de Consum (IPC).

Cele mai înalte rate anuale au fost înregistrate în România (4,3%), Slovacia (3,0%) și Estonia (2,9%), iar la polul opus, cu cele mai scăzute rate ale inflației se află Cipru (-0,3%), Irlanda (-0,1%) și Portugalia (0,3%).

Comparativ cu luna martie, inflația anuală a scăzut în douăsprezece state membre, a rămas stabilă într-un stat și a crescut în paisprezece țări membre UE.

Rata creșterii prețurilor de consum din Uniunea Europenă a fost de 1,4% în aprilie, în scădere de la 1,5% cât înregistra în luna martie, iar în aceași perioadă a anului precedent, rata a fost de 2,0%.

În zona euro, rata anuală a inflației a fost de 1,2% în aprilie, în scădere față de 1,3% cât înregistra în martie, iar în perioada corespunzătoare anului precedent, rata inflației a fost 1,9%.

În aprilie, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a provenit din alimente, alcool și tutun (+0,47 puncte procentuale), urmată de servicii (+0,45 pp), energie (+0,25 pp) și bunuri industriale neenergetice (+0,07 pp).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Vremea se schimbă radical în weekend. Vești de ultimă oră de la ANM
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ce viitor are omenirea în Univers? „Abia vom face față unui zbor spre alte planete”
×